17 ianuarie 2007

Napoleon se poate odihni liniştit. Doctorii ştiu de ce.

Misterul morţii împăratului Napoleon Bonaparte a fost dezlegat (pentru a cîta oară?) de către o echipă de medici americani, elveţieni şi canadieni, sub conducerea Prof. Dr. Robert Genta, profesor de anatomo-patologie şi medicină internă în cadrul Universităţii din Texas, la Southwestern Medical Center.

Portretul Prof. Dr. Robert GentaFolosind mărturii şi documente de epocă, coroborate cu metode şi tehnici moderne de evaluare a stadiului diverselor tumori maligne, cercetătorii au descoperit că Napoleon a murit în urma unui cancer gastric aflat într-un stadiu avansat. Maladia fatală ar fi fost determinată la rîndul ei de o infecţie bacteriană ce a generat un ulcer gastric. Studiul, publicat în numărul din ianuarie al revistei Nature Clinical Practice Gastroenterology & Hepatology, vine în contradicţie cu ipoteza conform căreia un posibil cancer s-ar fi datorat predispoziţiei ereditare (tatăl său a murit din acelaşi motiv), şi elimină definitiv zvonurile legate de o posibilă otrăvire cu arsenic. Cauza morţii fostului împărat a fost o masivă hemoragie gastrointestinală.

Conform doctorului Genta, chiar şi astăzi, în ciuda medicaţiei disponibile sau a instrumentarului şi tehnicilor chirurgicale (lasere, endoscopie...), pacienţii diagnosticaţi cu cancer gastric în stadiul manifestat de Napoleon prezintă un prognostic sumbru. În cel mai fericit caz nu ar mai fi supravieţuit decît cu un an fatidicei date de 5 mai 1821.

Articolul este disponibil gratuit pe adresa publicaţiei amintite.


3 comentarii:

Fan Football spunea...

Acu', ce sa mai zicem? Saracu'! Pe vremea aia nu inventasera Ranitidina... Dar cred ca bacteria s-a numit "Jozefinas Vulgaris" si l-a invadat sistematic si pregnant. :-)

Anonim spunea...

Oho, dacă citeşti articolul vezi că madama l-a costat un ulcer lung de vreo 10 cm! Nu i-a picat doar cu tronc, dar i-a picat şi greu. La propriu. Uite:
The stomach was filled with dark material that resembled coffee grounds, a strong indication of upper gastrointestinal bleeding that could have been the immediate cause of death. Examination of the gastric wall revealed an ulcerated lesion with hardened, irregular borders that extended from the cardia to the pyloric region (>10 cm) and a smaller prepyloric ulcer with thick adherences to the liver."

Anonim spunea...

...judecand dupa aderentele alea, omu' era terminat! In stadiul lui, nu mai conta cat de mare si de sportiva era Josephina!